Evolutia naturala a unei sarcini poate fi impartita in doua mari categorii: sarcina normala si sarcina patologica.
Sarcina normala – fara riscuri (ce reprezinta aproximativ 80-85% dintre cazuri) – si care, cel mai probabil, se termina fericit prin nasterea la termen a unui copil sanatos (situatia dorita de toata lumea);
Sarcina patologica – cu evolutie anormala ( restul de 15-20% din cazuri), situatie in care pot aparea o serie de complicatii ce pot afecta viitorul copil sau starea de sanatate a mamei – de exemplu nasterea prematura (2-10%), malformatii congenitale (3-4%), anomalii cromozomiale / genetice, macrosomie, o serie de afectiuni materne (preeclampsie, diabet gestational, infectii cu citomegalovirus / toxoplasma / rubeola, etc).
Principalul nostru scop este acela de a depista precoce – la o varsta de sarcina cat mai mica (12 – 20 saptamini) – acele sarcini care au un risc crescut de a prezenta complicatii – anomalii (prin consultatii de screening materno-fetal). Ulterior sunt posibile o serie de interventii diagnostice si terapeutice, ce permit o conduita / supraveghere speciala a acestor sarcinii. Acest scop se poate realiza prin respectarea unui algoritm de management.